BISCUITI LINZER CU GEM

Deserturile nu sunt specialitatea mea și probabil acesta este și motivul pentru care, pe blog, majoritatea rețetelor pe care le postez se refera la acest tip de mese. Le fac cu drag, dar si cu o oarecare reținere pentru ca nu urmăresc o singură rețetă, ci îmbin, citesc, fac research și apoi gătesc.

 

DSC04950

Astăzi vreau sa pun în lumină acești biscuiți minunați care îmi aduc aminte de copilărie și pe care am crezut că nu îi voi putea reconstitui niciodată. But here I am, scriind rețeta simplă prin care poți ajunge să îi faci și tu.

Ingrediente:

  • 300 gr. făină (eu am folosit 000)
  • 100 gr. făină de migdale
  • 100 gr. zahăr
  • 80-100 gr. unt la temperatura camerei
  • 1 ou
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 1 linguriță praf de cop
  • un praf de sare
  • gem la alegere

Dacă nu aveți făină de migdale (și nici nu găsiți în magazine) puteți să râșniți migdale până ajung în stadiul de făină. De asemenea, dacă vă place coaja de lămâie sau de portocală în prăjituri, puteți să o adăugați în aluat, odată cu restul ingredientelor uscate.

 

DSC04949 2

Metoda de preparare:

  1. Într-un bol amestecați făina albă, făina de migdale, praful de copt si sarea.
  2. În al doilea bol pune untul (la temperatura camerei) zahărul și esența de vanilie. Folosiți un mixer pentru a incorpora cele 3 ingrediente. E important ca untul să fie la temperatura camerei pentru a putea fi ușor transformat într-o cremă. De asemenea, vă recomand să folosiți un bol cât mai înalt atunci când utilizați mixerul. Eu nu am avut atât de multă răbdare și am fost la un pas de un dezastru în bucătărie. Într-un final, eu am folosit funcția de mixer a robotului de bucătărie pentru a nu umple pereții de unt. După incorporarea celor 3 ingrediente, adaugă oul si mixează în continuare.
  3. Luați primul bol cu ingrediente uscate și turnați ușor peste cele umede. Recomand folosirea unei spatule de silicon/plastic sau a unei linguri de lemn pentru a amesteca toate ingredientele necesare acestui pas.
  4. Răstoarnă aluatul pe masă si frământă-l puțin. Formează două bile din aluat, înfășoară-le în folie alimentară si pune-le în frigider pentru 30 minute.
  5. După cele 30 minute scoate cele 2 bile de aluat din frigider si întinde-le cu un sucitor. E momentul să decupezi biscuiții. Eu am folosit un pahar mic pentru forma inițială și forma de floare/cerc pentru interior. Nu uita că numărul de biscuiți trebuie să corespundă cu numărul de căpăcele. Practic, folosești prima formă (cea de pahar) pentru toți biscuiții și forma de floare/cerc pentru o jumătate din biscuți pentru a-i acoperi.
  6. Pornește cuptorul la 180C, pregătește o tavă pe care să pui o foaie de copt și transferă biscuiții cu mare grijă pe tava tapetată.
  7. Lăsați biscuiții în cuptor pentru 8-10 minute. Cu toate acestea, recomand să îi verificați la 5 minute pentru a nu se arde. Ei trebuie să aibă o culoare ușor mai închisă decât cea a blatului, iar temperatura din cuptor îi poate arde ușor. 
  8. Biscuiții cu mijloc decupat pot fi pudrați cu zahăr vanilat/pudră. Luați, pe rând, câte un biscuite de pe tava, îl întoarceți, puneți 1/2 linguriță de gem și acoperiți cu biscuitele decupat.

Dacă îi transferați într-o caserolă cu capac, se vor inmuia ușor și vor rezista până la 2-3 zile după coacere.

Știu că pare o rețetă stufoasă, însă promit că merită. Am folosit tot aluatul și deși m-am speriat de multe ori din cauză că e ușor sfârâmicios, am avut răbdare de fiecare dată când l-am întins și i-am dat de cap. De asemenea, nu am avut nici pudrieră pentru a putea împrăștia uniform zahărul, dar au ieșit buni și așa. Nu vă descurajați dacă nu aveți toate instrumentele pe care le vedeți la un food blogger. Sunt multe lucruri pe care le puteți improviza pe moment (sucitorul poate fi chiar și o sticlă de vin sau rola cu folie alimentară etc).

Sper să vă placă și să încercați rețeta. Să vă aducă aminte de copilărie, așa cum a fost și în cazul meu.

 

DSC04947

 

 

 

Leave a comment